Intoarce-te acasa, bine ai venit!

 Mi-e dor de zilele in care simțeam ca viața mea are un scop.

Diminețile erau mai ușoare, minutele, orele treceau, alte dăți te uitai la ceas si iti era deja dor de ziua următoare. 

Trezirea la realitate este una cumplita, parca este atât de bine sa visezi, sa visezi cu ochii deschiși. Deschizi ochii si vezi ca de fapt realitatea este diferita, aștepți sa se întâmple ceva nou, in fiecare zi. Încerc cu toata ființa mea sa fac ceva nou pentru ca aceasta rutina, dusa la infinit mă duce pe un teritoriu străin, cunoscut de mai de mult, dar astăzi mie necunoscut, ascuns, sau doar pus deoparte undeva in raftul prăfuit ale cărților care si ele așteaptă sa fie citite, cândva răsfoite intr-un sunet de fericire o data ajunse in noua mea casa. 

M-am lăsat dusa  de val, așteptând mereu sa-mi umplu zilele cu ceva in pahar, sau in farfurie, uitând ca ceea ce îmi place cel mai mult este chiar si in propria mea casa. Nu am nevoie, sau mai bine spus nu mai am nevoie sa caut, departe, mergând iar si iar pe jos atât de mult încât nici măcar nu mă mai țin puterile, picioarele... 

Cândva va trebui sa accept ca ceea ce sunt eu, ceea ce mă reprezintă, ADN ul meu este mai aproape decât am putut crede vreodată... Si am început s-o iau la fuga ca un om nebun de 11 ani incoace, si am tot căutat mari si tari si ghici ce? Am ajuns aici, nu chiar de unde am plecat mental vorbind ci fizic... Sunt unde locuiam acum 11 ani, in locul in care am învățat sa citesc, sa scriu si sa parafrazez, sa filozofez si sa iubesc. 

M-am întors, sunt acasă, unde este casa ta Ana? 

Hei bine încă nu știu exact, pentru ca fizic este aici. Mental cam peste tot.